The Cranberries, în premieră pe o scenă românească
12 Februarie 2010
CONCERT. Una dintre formaţiile de succes ale anilor ’90 va cânta, în luna iulie, la Bucureşti. Irlandezii s-au regrupat după şase ani de pauză şi au început un nou turneu, la sfârşitul lui 2009.
Trupa irlandeză The Cranberries, unul dintre cele mai populare grupuri ale anilor ’90, va concerta, pe 20 iulie, pentru prima oară pe o scenă românească. Concertul este organizat de firma Events Administrative SRL, manageriată de Sorina Burlacu.
Spectacolul face parte din turneul de reunire al trupei - "The Cranberries European Tour 2010", după ce în urmă cu şase ani membrii formaţiei au decis să o ia pe drumuri diferite, pentru a se ocupa de carierele solo.
După ce, anul trecut, Dolores O’Riordan, Noel şi Mike Hogan şi Fergal Lawer s-au reîntâlnit pentru a susţine un concert - organizat în onoarea solistei, care fusese numită Patronul Spiritual al University Philosophical Society din Dublin - în formula care i-a consacrat, cei patru au decis că e momentul ca fanii să îi vadă din nou împreună pe scenă.
Seria spectacolelor a debutat la sfârşitul anului trecut, cu mai multe concerte care au avut loc în America de Nord, pentru ca anul acesta turneul să continue în mai multe oraşe din Europa, printre care Barcelona, Londra, Paris, Berlin ori Milano.
Vocea lui Dolores O’Riordan a ridicat trupa
Succesul internaţional al irlandezilor - care iniţial şi-au luat numele de The Cranberries Saw Us, fiind apoi transformat de O’Riordan în The Cranberries - a venit odată cu lansarea albumului de debut "Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We", în 1993.
Deşi, iniţial, materialul discografic, ca şi cele două single- uri "Dreams" şi "Linger", lansate imediat după album, nu au reuşit să intre în atenţia publicului, muzica irlandezilor a început să câştige notorietate odată cu plecarea lor în primul turneu alături de trupa britanică de rock alternativ Suede.
Cu o solistă ca Dolores O’Riordan, a cărei voce puternică reprezintă elementul caracteristic şi distinctiv al formaţiei, The Cranberries a devenit unul dintre cele mai de succes grupuri de pe scena muzicii indie. Şi deşi trupa a fost asociată de mulţi cu una de rock alternativ, aceasta a abordat o paletă mai largă de genuri, printre care indie pop, rock, post punk ori folk irlandez. În 1993, balada "Linger" a devenit un hit în America, iar membrii The Cranberries au urcat câteva trepte în celebritate.
La numai un an de la apariţia primului album, trupa scotea pe piaţă cel de-al doilea material, "No Need to Argue", care reuşea să se vândă în peste 16 milioane de exemplare în întreaga lume. Pentru acest album, O’Riordan a adoptat un stil mai matur, resimţit nu numai în soundul vocii, dar şi în temele abordate. "Zombie", poate cel mai mare hit al formaţiei, s-a regăsit pe acest material, printre altele ca "Ridiculous Thoughts" ori "Ode To My Family".
"Decăderea" şi anii de pauză
Stilul muzical a mai suferit unele schimbări la apariţia celui de-al treilea album al trupei, "To The Faithful Departed" (1996), artiştii încercând să creeze o muzică cu o semnificaţie socială, mai puternică. Acest lucru a întors traiectoria formaţiei de pe o pantă ascendentă pe una oarecum descendentă, vânzările fiind semnificativ mai mici decât la precedentele albume - numai 6 milioane de copii.
În acelaşi an, a apărut zvonul că Dolores şi-ar dori să se lanseze într-o carieră solo, însă trupa a continuat să cânte împreună până în 2003. Imediat după lansarea unei compilaţii cu cele mai mari hituri, spre dezamăgirea fanilor, membrii formaţiei au anunţat că vor lua o pauză. Ultimul album The Cranberries, "Wake Up and Smell the Coffee", apărut în 2001, a confirmat conul de umbră în care intrase formaţia cu câţiva ani înainte.

Stiri asemanatoare
Stiri recente
Rudele cântăreţei, scindate în două tabere, alimentează, prin înţelegeri sau contracte, câştigurile a două televiziuni importante din România, Pro TV şi Antena 1.Cât se câştigă din publicitate Posturile care îşi dispută conflictul dintre cele două pă...>>citeste
La cinci luni după ce era să moară de la o infecţie contractată la Spitalul CF2 din Capitală, Amelia Antoniu (36 de ani) a anunţat ieri la emisiunea “Poveştiri adevărate", de la Acasă TV, că este gravidă. Amelia Antoniu a declarat aseară că est...>>citeste
Devenită celebră graţie rolului din serialul "Neveste disperate", actriţa Eva Longoria a mărturisit că toate parfumurilor o fac să plângă şi de aceea a decis să creeze un produs de acest gen care să-i poarte numele. Starul, în vârstă de 35 de ani, s...>>citeste
Cântăreaţa s-a filmat în oglindă, luându-şi adio de la cei dragi prin gesturi. Dezvăluirea a fost făcută ieri, în cadrul emisiunii "Happy Hour", de către soţul Mădălinei Manole, Petru Mircea. Articole similare Mădălina Manole mâncase mult înainte să ...>>citeste
Pe pagina sa de Facebook, Violeta, preferata lui Bote (foto mic) la 'Burlacul', de la Antena 1, declară, la secţiunea relaţii, că partenerul său de viaţă e o femeie, colega ei de la emisiune, Andrada Ersek. Mai mult, cele două s-au pozat în ipostaze ...>>citeste
articol citit de - 144 ori
articol citit de - 119 ori
articol citit de - 97 ori
articol citit de - 91 ori
articol citit de - 87 ori
STIRI HOT
Convertor valutar
a Dazoot Software production Copyright © 2006-2010 Zoot