PDL se îneacă cu Geoană la mal
04 Martie 2010
Cu binecuvântarea lui Boc, PDL-iştii vor să-l răstoarne pe Geoană de la şefia Senatului, ignorând însă deciziile Curţii Constituţionale care îl protejează.
De pe-o zi pe alta, senatorii PDL s-au hotărât să-l dea jos pe Mircea Geoană de la şefia Senatului. Ceea ce le-a trecut prin gând marţi sau şi grăbit să anunţe ieri în plen, uitând de o decizie a Curţii Constituţionale (CC) care prevede că în situaţia unei revocări cu succes funcţia nu poate reveni decât aceluiaşi grup senatorial, în acest caz al PSD.
În entuziasmul lor, PDLiştilor le-a scăpat inclusiv concluzia Curţii, din aceeaşi decizie din noiembrie2005, căunuipreşedinte al Senatului PSD-ist nu i se poate cere revocarea decât tot de PSD. În ciuda tuturor bâbelor şi chiar a controverselor iscate în Senat, PDL-iştii au rămas consecvenţi ideii, entuziasmaţi că primiseră aprobarea lui Emil Boc, premier şi profesor de drept constituţional.
Consultanţă de la Boc
Motivul invocat este refuzul lui Geoană de a supune la vot cererea senatorilor puterii de a le permite transfugilor trecuţi la independenţi să-şi păstreze locurile în comisii, tradusă de PDL într- un abuz prin încălcarea regulamentului Senatului. Ideea a apărut marţi, după primele dispute din comisia juridică, democrat-liberalii trecând inclusiv peste faptul că în Biroul Permanent de luni al partidului subiectul nu fusese discutat.
Mai mult, lideri din PDL au declarat pentru EVZ că menţinerea lui Geoană era considerată, cel puţin pentru moment, convenabilă pentru a alimenta eventuale conflicte în PSD.
Planul revocării lui Geoană a avut totuşi, susţin surse din partid, binecuvântarea lui Boc. Chiar şi aşa, a dat semne vizibile că scârţâie încă de la lansare. Liderului PDL de la Senat, Traian Igaş, i-a luat nu mai puţin de două ore să clarifice că intenţiile sale nu se referă la suspendarea lui Geoană, aşa cum anunţase în plen, ci la revocarea acestuia. "Vrem revocarea!", a tranşat Igaş problema după ce Geoană îi semnalase că "instituţia suspendării nu există".
Ce merge la Anastase nu merge la Geoană
Apoi, juriştii PDL-ului din Senat, Iulian Urban şi Mircea Andrei, au ignorat complet, în comentariile publice, indicaţiile CC care a declaratdinstartneconstituţională "posibilitatea oricărui alt grup parlamentar de a face cererea de revocare" în afara celui din care provine preşedintele Senatului.
Acelaşi argument a fost însă vârful de lance al PDL anul trecut, atunci când i-a servit pentru apărarea Robertei Anastase, pe care opoziţia voia să o înlăture de la şefia Camerei Deputaţilor.
PDL-iştii nu s-au încurcat nici în "detaliul" că procedura de revocare a şefului Senatului a fost scoasă în afara Constituţiei din 2005, iar articolele de lege respective nu au fost înlocuite de senatori nici după cinci ani.
În solicitarea pe care urmează să o depună azi, PDL invocă dreptul oricărui senator de a propune în proiectul de ordine de zi a şedinţelor în plen "propuneri legislative, întrebări, interpelări, declaraţii sau alte probleme". La capitolul "alte probleme" include PDL şi revocarea şefului Senatului pe care plănuieşte să o susţină în şedinţa din 10 martie.
Front comun PSD-PNL
Până atunci însă, PSD-iştii mizează pe fapul că solicitatea nu va trece la vot în Biroul Permanent, acolo unde opoziţia are 7 voturi, iar puterea 6.
"Pot să o susţină ei în plen, dar să vedem cine le-o va pune pe ordinea de zi, pentru că nu vor avea ei preşedintele de şedinţă", estimează chestorul PSD Ioan Chelaru. Interpretarea PDL nu este împărtăşită nici de liberalul Teodor Meleşcanu, cel care conduce de regulă şedinţele de plen în lipsa lui Geoană. "Cred că cel mai bine ar fi să cerem o interpretare la Curtea Constituţională", propune Meleşcanu.
"A fost un motiv pueril. Un lider al PSD le stă ca parul în ochi celor de la PDL“, MIRCEA GEOANĂ, preşedintele Senatului

Stiri asemanatoare
Stiri recente
Preşedintele Traian Băsescu a criticat, miercuri, la TVR1, repatrierile romilor români din Franţa, apreciind că "guvernul francez acţionează în afara condiţiilor unui stat european" şi că măsurile adoptate sunt "abuzive".Băsescu a explicat că romii a...>>citeste
În PDL apar două divergenţe majore: atitudinea lui Udrea care l-a contestat pe Boc, dar a rămas în guvern şi data alegerilor interne - noiembrie sau martie. Tabără: "A doua zi aş pleca" "Eu n-am fost să văd explicaţiile pe care le-a dat doamna Udrea....>>citeste
Adrian Năstase a povestit pe blog cum l-a pierdut marţi pe câinele maidanez Ralph, care a fugit de acasă, şi descrie operaţiunea de recuperare în care a fost implicată toată familia şi care s-a încheiat cu succes. “Marţi seară, timp de mai mult...>>citeste
Vicepreşedintele PDL susţine că decuplarea partidului de preşedinte ar fi o eroare şi estimează că "s-ar putea să mai avem surprize" din partea lui Băsescu. "Domnul Iliescu redeşteaptă o idee care a fost perdantă pentru PSD: suspendarea preşedintelui...>>citeste
Oamenii din comuna Polovragi, Gorj, se distrează copios când Elena Udrea, o săteancă privatizată, se întâlneşte pe uliţă cu “opoziţia": Ion Iliescu şi Nicolae Văcăroiu, doi bătrânei ieşiţi la pensie. Cei trei nu sunt oameni politici, ci simpli ...>>citeste
articol citit de - 144 ori
articol citit de - 119 ori
articol citit de - 97 ori
articol citit de - 91 ori
articol citit de - 87 ori
STIRI HOT
Convertor valutar
a Dazoot Software production Copyright © 2006-2010 Zoot