Elena Gheorghe, în finală
13 Mai 2009
Interpreta care reprezintă România la concursului cântecului european a trecut de semifinala de la Moscova.
Sâmbătă, 16 mai, Elena va cânta din nou în faţa publicului rus, în marea finală. Pentru marele trofeu, concurează trupe sau solişti din 25 de ţări europene.
Emoţie şi surprize
Elena şi "ielele" admit că au avut trac înainte de a urca pe scena de la Moscova.
Elena Gheorghe, reprezentanta României la Eurovision, care a spus de mai multe ori că nu se teme de nimic, a recunoscut, ieri, înainte de a urca pe scena de la Moscova, că are trac. Prima semifinală, în care s-au întrecut 18 ţări aspirante la un loc în marea finală de pe 16 mai, s-a desfăşurat, ieri seară, pe scena Stadionului "Olympiyski Indoor Arena" din capitala Rusiei. "Îmi voi ţine emoţiile în frâu. Voi încerca să mă liniştesc câteva clipe", a spus Elena înainte de concurs.
Cântăreaţa, care a vrut să păstreze secretul în privinţa costumelor ei până în ultimul moment, a apărut pe scenă, la prima repetiţie, îmbrăcată într-o rochie scurtă aurie şi purtând pantofi înalţi de 15 cm. "Ielele" Elenei au purtat rochii în culori vii, accesorizate cu mici bucheţele de flori. Prima repetiţie integrală a show-ului, care a avut loc luni, a dezvăluit încă unul dintre "secretele" primei semifinale: o pasăre de foc coboară în mijlocul scenei şi le aduce pe gemenele câştigătoare ale ediţiei din 2006 a Eurovisionului Junior, care întruchipează doi îngeri.
Spectacolul a fost găzduit de fotomodelul Natalya Vodyanova şi prezentatorul TV Andrey Malakhov. Din decorul scenei face parte şi un copac încărcat cu baloane care reprezintă steagurile tuturor ţărilor participante în această primă competiţie.

Citeste stiri similare:
Daca ti-a placut articolul Elena Gheorghe, în finală, aboneaza-te la RSS-ul de
Divertisment pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare.
Comentarii
View the discussion thread.
Stiri recente
După un an de relaţie, Jennifer Love Hewitt şi Jamie Kennedy s-au despărţit, mulţi critici referindu-se la acest cuplu, încă de la început, ca fiind u...>>citeste
Regizorul videoclipului "Killing me softly" interpretată de The Fugees, este acuzat că şi-a violat propriile fiice cu care a avut şase copii, pentru a...>>citeste
Asteptara a luat sfarsit! Sau la fel de bine se poate afirma ca asteptarea tocmai a devenit mai greu de suportat. Ambele afirmatii sunt adevarate pe...>>citeste
Naomi s-a întors sâmbătă din Germania special pentru a afla cine a bătut-o. Vedeta spune că, potrivit surselor de la secţia de poliţie nr.10 din Bucur...>>citeste
Sonisphere Festival 2010 ajunge şi în România, în perioada 25 - 27 iunie. Trupele care vor urca pe scenă în cadrul acestui festival sunt pe departe ce...>>citeste
Stiri asemanatoare
Elena Gheorghe a câştigat pentru România câteva zile de linişte: s-a calificat în finala Eurovision 2009, aşa că, măcar până sâmbătă, stăm liniştiţi. ...>>citeste
Emotii mari pentru Elena Gheorghe, asta seara! Reprezentanta Romaniei va intra in prima semifinala Eurovision pe pozitia 14 si va fi incaltata cu pant...>>citeste
Elena Gheorghe a plecat, sâmbătă, din România şi s-a îndreptat spre Moscova, locul unde se desfăşoară semifinala Eurovisionului. Însoţită de părinţi, ...>>citeste
TOP. Elena Gheorghe a urcat pe locul 4 din 42 pe site-urile de pariuri.Elena Gheorghe, care participă cu melodia "The Balkan Girls" la concursul Eurov...>>citeste
Cele mai...
articol citit de - 11 ori
articol citit de - 11 ori
articol citit de - 8 ori
articol citit de - 7 ori
articol citit de - 6 ori
STIRI HOT
drepturi de autor google scanare carti bibllioteca nationala italia ministerul culturii sua televizor 3d locuinte prima casa scadere piata auto producator auto toyota rechemare in service probleme de siguranta Lapo Elkann Jose Calderon Los Angeles Lakers Toronto Raptors Juventus Torino raluca olaru edina gallovits sorana cirstea indian wells caf didier drogba nationala coastei de fild samuel eto'o
Convertor valutar
a Dazoot Software production Copyright © 2006-2010 Zoot