Elena Gheorghe, favoritapariorilor
05 Mai 2009
TOP. Elena Gheorghe a urcat pe locul 4 din 42 pe site-urile de pariuri.
Elena Gheorghe, care participă cu melodia "The Balkan Girls" la concursul Eurovision, ce se va desfăşura între 12 şi 16 mai, la Moscova, a susţinut, ieri-dimineaţă, prima repetiţie a show-ului pe care-l va prezenta în competiţia europeană. România a fost cea de-a cincea ţară care a urcat pe scena enormă de pe Stadionul "Olympiyski Indoor Arena", din cele zece programate pentru repetiţii, printre care s-au numărat Israel, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina sau Malta.
"Această primă repetiţie înseamnă primul contact al artistului cu scena, cu grafica, cu sunetul. Elena a cântat piesa de patru ori, au fost câteva mici probleme de sunet şi de amplasament pe scenă, dar care vor fi rezolvate de echipa tehnică", a spus Liana Săndulescu, manager de proiect din partea TVR. Show-ul pe care-l vom prezenta la Mosova este deschis de Elena, care stă pe un scaun preţ de câteva secunde, ascultând ritmul tobelor din intro-ul piesei. După care piesa începe în forţă, iar artista se ridică şi dansează alături de fetele care interpretează rolul unor iele.
Turcia, marea favorită
După repetiţie, Elena, însoţită de delegaţia României, a participat la o conferinţă de presă. Îmbrăcată într-un costum naţional făcut chiar de mama ei, Mărioara Man Gheorghe, cântăreaţa a spus că, deşi tatăl ei este preot, acesta este foarte mândru de participarea ei la Eurovision. Un jurnalist norvegian a întrebat-o ce fel de băieţi preferă fetele din Balcani, iar Elena a spus că ar trebui "să aibă simţul umorului şi să aibă acel ceva".
Spre deosebire de anii anteriori, anul acesta melodia "The Balkan Girls", promovată pe site- urile de specialitate, se află printre pre ferinţele fanilor.
Într-un clasament parţial al pieselor preferate, fanii poziţionează melodia Elenei Gheorghe pe locul patru din cele 42 de ţări participante. Marea favorită a publicului este piesa Turciei, "Dum Tek Tek", interpretată de Hadise, urmată de Bosnia şi Herţegovina cu "Bistra voda" şi de "Fairytale" a norvegianului Alexander Ryabak. Pe locurile nouă şi zece se situează Marea Britanie şi Franţa.

Stiri asemanatoare
Stiri recente
Mai bine de o oră şi jumătate au aşteptat fanii irlandezi ca să înceapă concertul Guns N'Roses. După 90 de minute de aşteptare, rockerii şi-au făcut apariţia, dar în loc de aplauze au fost întâmpinaţi cu huiduieli. Preţ de 3 melodii show-ul a mers bi...>>citeste
Brigitte Sfăt vrea să dea lovitura în Timişoara cu noul ei salon, B Fashion Red, inaugurat ieri. Pe lângă manichiură, pedichiură, spa şi cosmetică, iubita fostului tenismen Ilie Năstase mai vrea să deschidă, luna viitoare, un salon de tatuaje. Make-u...>>citeste
Angelina Jolie spune ca ea nu face menaj. Actrita recunoaste ca nu se poate vedea niciodata interpretand un personaj precum Cenusareasa, personaj de poveste, care este transformat dintr-o servitoare in frumoasa balului de catre o zana nasa, deoarece ...>>citeste
Gabriella Climi isi doreste sa aiba un iubit mai in varsta decat ea. Cantareata de 19 ani este momentan singura si recunoaste ca are cerinte foarte stricte atunci cand isi cauta un partener. Una dintre cele mai importante cerinte ale artistei, pe lan...>>citeste
Emma Roberts sustine ca nu va aparea niciodata goala intr-un film, nici macar topless. Actrita in varsta de 19 ani, nepoata celebrei Julia Roberts, este hotarata san u-si arate sanii pentru un rol cel putin in urmatorii cativa ani, deoarece acest luc...>>citeste
articol citit de - 147 ori
articol citit de - 129 ori
articol citit de - 124 ori
articol citit de - 118 ori
articol citit de - 110 ori
STIRI HOT
Convertor valutar
a Dazoot Software production Copyright © 2006-2010 Zoot