Dinescu: „Marino minte şi mort”
09 Februarie 2010
Mircea Dinescu, membru CNSAS, susţine că Adrian Marino a fost racolat de Securitate ca informator al Direcţiei a III-a şi apoi al SIE.
Autobiografia "Viaţa unui om singur", scrisă de criticul Adrian Marino, care va apărea luna viitoare, la cinci ani de la moartea sa, la Editura Polirom, din care EVZ a publicat ieri în exclusivitate fragmente, a provocat reacţii puternice din partea personalităţilor culturale criticate în volum.
Mircea Dinescu, caracterizat în carte drept "golănaş, suburban, incult, agresiv şi obraznic", denunţă autorul ca fost informator al Securităţii. "Există la CNSAS documente care dovedesc faptul că Adrian Marino a fost informator în Direcţia a III-a", a susţinut Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, într-o declaraţie dată duminică EVZ.
Ieri, acesta a revenit cu detalii. "Marino a lucrat şi pentru SIE, în diaspora. Minte şi mort. În vreme ce eu eram arestat la domiciliu, el se întâlnea cu băieţii în Cişmigiu şi dădea informaţii. Îi plăcea Cişmigiul, criticul nostru era foarte «romantic»", a mai spus, caustic, Mircea Dinescu, fără a arăta şi documentele doveditoare.
Verificare aproape imposibilă
Dacă dovada colaborării lui Adrian Marino există sau nu la CNSAS e foarte puţin probabil să se mai afle atâta vreme cât criticul nu mai este în viaţă. Nimeni nu mai poate cere acum verificarea trecutului său, iar o eventuală deconspirare ţine pur şi simplu de hazard. Mai precis, deconspirarea s-ar putea produce doar dacă cineva îl găseşte ca informator în dosarul său şi cere CNSAS să i se spună cine se ascunde în spatele numelui conspirativ.
O altă posibilitate este aceea ca el să fie identificat de un cercetător în arhivele CNSAS în dosarele al căror titular poate fi sau în dosarele colective dedicate mediului literar.
"Dinescu face contraşantaj"
Soţia autorului, Lidia Bote- Marino, crede însă că asemenea dovezi nu se vor găsi niciodată, întrucât soţul ei nu a fost angajat nici măcar bibliotecar pentru că s-a opus oricărui compromis şi nu a făcut nicio concesie regimului.
"E o ruşine ce se spune. Soţul meu nu a fost informator. Oamenii nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa şi se apără atacând pe nedrept", afirmă Lidia Bote-Marino.
De aceeaşi părere este şi editorul Silviu Lupescu, directorul Polirom: "Este exclus ca Marino să fi fost informator. El a făcut puşcărie politică şi a suferit foarte mult".
Publicistul Tudor Octavian crede că atacul lui Dinescu este imoral. "Dinescu nu e procurorul naţiei. Ceea ce face el este contraşantaj. Eu ştiu de la vărul meu, Mihai Săndulescu, care a fost deţinut politic la Aiud şi Canal şi coleg de celulă în închisoare cu Marino, că i se spunea «Seniorul » de către deţinuţi", spune Tudor Octavian.
Manolescu: "Dinescu are dreptate"
Criticul Nicolae Manolescu, cu care Marino a semnat o perioadă articole la două mâini în "Contemporanul", îl creditează însă pe Mircea Dinescu. "Dinescu are dreptate, deşi este mult prea slobod la gură şi n-ar avea dreptul să dea asemenea informaţii", spune Nicolae Manolescu.
Legătura lui Marino cu Securitatea s-ar fi putut dezvolta, potrivit lui Dinescu, în perioada în care Marino a fost plecat în străinătate. Între 1971 şi 1972, Marino a făcut o specializare în Elveţia, supervizat de marele comparatist, profesorul René Étiemble.
"Cine este totuşi mai vinovat: victima sau călăul? Securistul ce te-a bătut, constrâns, şantajat etc. să dai note informative sau autorii acestor note?"
ADRIAN MARINO, în volumul de memorii "Viaţa unui singur om"
"Marino era în SIE, în diaspora. Minte şi mort. Există la CNSAS documente care dovedesc faptul că Adrian Marino a fost informator în Direcţia a III-a."
MIRCEA DINESCU, reacţia la volumul de memorii al lui Adrian Marino

Stiri asemanatoare
Stiri recente
Cea de-a XIII-a ediţie a Galei Tânărului Actor HOP s-a deschis miercuri, la Mangalia, aducându-i în faţa publicului şi a juriului pe primii competitori din cei 36 selecţionaţi pentru confruntarea finală la cele două secţiuni: Individual şi Grup. Mai ...>>citeste
Începând de la 1 septembrie, în Gara de Nord pot fi admirate fotografii ale unor locuri emblematice pentru Capitală - cum ar fi Primăria Bucureşti, Palatul Cotroceni, Lacul Cişmigiu, Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii. De asemenea, între 3 septembrie ...>>citeste
Proiectul "Povestea oraşului tău" continuă şirul evenimentelor începute în mai multe localităţi mari din ţară cu povestea Bucureştiului.Proiectul "Povestea oraşului tău" se desfăşoară în alte patru oraşe din România - Timişoara, Oradea, Iaşi şi Const...>>citeste
Cea mai veche clădire din Timişoara va fi renovată, începând de anul viitor, cu fonduri europene.O altă parte din fondurile europene va fi utilizată pentru dublarea spaţiului de expunere. Astfel, în Secţia de Ştiinţe ale naturii, pe lângă colecţia de...>>citeste
Sala Teatrului Odeon va găzdui, la 22 septembrie, concertul de lansare a albumului "Enesco Re-Imagined". Organizat de Institutul Cultural Român, care a şi editat albumul, concertul îi reuneşte pe cunoscutul pianist newyorkez de origine română Lucian ...>>citeste
articol citit de - 147 ori
articol citit de - 129 ori
articol citit de - 124 ori
articol citit de - 118 ori
articol citit de - 110 ori
STIRI HOT
Convertor valutar
a Dazoot Software production Copyright © 2006-2010 Zoot