Diaconescu, mai bogat cu 4 milioane de euro
Ca să facă rost de lichidităţi, acesta a început să vândă în stânga şi-n dreapta averile pe care le-a agonisit de-o viaţă. Primul scos la “licitaţie" a fost postul OTV.
Pentru 4 milioane de euro, Dan Diaconescu i-a vândut lui Gabriel Fătu 40% din acţiunile televiziunii poporului. L-a făcut celebru şi bogat, dar asta nu l-a putut împiedica să-l vândă pe bucăţele. În urma unei tranzacţii de câteva milioane de euro, Dan Diaconescu a vândut 40% din acţiunile pe care le deţinea la OTV.
Surse credibile din interiorul postului spun că persoana care a reuşit să-i smulgă acţiunile lui Diaconescu este chiar subalternul său, Gabriel Fătu, celebru pentru farsele pe care le face la OTV. “Luna trecută, mai exact pe 8 martie, cei doi au bătut palma. Din câte ştiu, Dan era într-o "gaură financiară", pentru că tocmai îşi achiziţionase o casă şi un teren", ne-au mărturisit sursele noastre.
Tot acestea spun că, de când a avut loc tranzacţia, ierarhia din OTV s-a schimbat. “Diaconescu nu mai este pe hârtie boss-ul televiziunii poporului, ci Fătu. Dan are 30% din acţiuni, Gabriel 40%, iar restul de 30% se împart între Sorin Ovidiu Vântu şi Diana Voiculescu, directorul executiv al postului".
Pentru că cele 4 milioane de euro, cât a cerut Dan Diaconescu pe acţiunile sale, nu erau la îndemâna lui Fătu, acesta se pare că s-ar fi împrumutat de jumătate din sumă la un prieten putred de bogat.
Are cinci case
Diaconescu are o avere estimată la 33.425.000 de euro, iar ca orice milionar care se respectă, acesta se poate lăuda cu fel de fel de achiziţii de lux. Are două Rolls Royce-uri, unul Phantom şi altul Drophed, un Bentley Flying Spur, un iaht Princess 21 M, în valoare de 2 milioane de euro, un elicopter Puma, un avion Cessna de două locuri şi cinci case, dintre care una în Las Vegas.
În anul 2000, OTV valora 100.000 de euro
-Dan Diaconescu a inaugurat televiziunea din Piaţa Romană în anul 2000.
- Afacerea OTV l-a costat pe jurnalist doar 100.000 de euro.
- În urmă cu doi ani, Adrian Sârbu, bossul de la PRO TV, s-a arătat interesat să cumpere televiziunea poporului, însă tranzacţia nu s-a finalizat.
Ei s-au lansat la "televiziunea din garsonieră"
Luis Lazarus
Luis Lazarus s-a făcut remarcat la OTV. La acest post Cele mai gustoase si sanatoase retete de post.
de televiziune, el a realizat emisiuni despre maşini, un talk-show politic şi a participat, în calitate de invitat, la emisiunea “Dan Diaconescu în direct".
Magda Ciumac
Şi-a acuzat soţul de moartea Elodiei, a dansat pe mese pentru publicul iubitor de telenovele ieftine, şi-a înscenat răpirea şi s-a luat la harţă cu toţi invitaţii de la OTV. Aşa a devenit celebră Magda Ciumac, anul trecut.
Mădălina Radu
Mădălina Radu are 28 de ani şi, de opt ani, este prezentatoare la OTV. A debutat cu o emisiune de investigaţii, “Infractori de weekend", iar de patru ani realizează show-ul “Viaţa de vedetă" la televiziunea lui Dan Diaconescu.
Mihaela Moise
Mihaela Moise este un alt produs al postului din Piaţa Romană. Bruneta şi-a început cariera de jurnalist la OTV, în urmă cu mai bine de doi ani, ca asistentă a lui Lazarus. În prezent, ea este reporter şi moderator la OTV.





























