Cum se „îmbogăţesc” unii studenţi
14 Martie 2010
Încă de la 9:30, deşi, oficial, accesul era permis de la 10:00, studenţii începuseră să dea târcoale standurilor, cu gândul că dacă află primii care e oferta, au şanse mai mari de câştig.
Expozanţii, însă, se pregătiseră din timp. Standurile fuseseră aranjate cu câteva zile înainte. Acum puneau la punct ultimele detalii, aranjau mapele de prezentare, pliantele, pixurile. Erau pregătiţi pentru asaltul care urma.
Începând cu ora 10:00, Sala Palatului s-a aglomerat, pe măsură ce din ce în ce mai mulţi elevi de liceu şi studenţi îşi făceau apariţia. În unele locuri, de-abia mai era spaţiu să te mişti printre standurile universităţilor, majoritatea străine, care îşi prezentau oferta de studii şi sperau să atragă cât mai mulţi tineri români. Iar speranţa lor era întemeiată, căci numărul celor interesaţi creştea de la oră la oră.
"Pe mine mă interesează un master în Franţa", a spus Mădălina Moraru, o studentă în anul III la SNSPA, care căuta cea mai bună ofertă pentru ea. Se documentase înainte să ajungă la RIUF (Romanian International University Fair) şi cocheta cu ideea de a pleca la Lyon. Se declara iremediabil cucerită de Paris, dar fără suficienţi bani să facă master în Paris. "Lyonul este şi mai ieftin şi la doar două ore cu trenul de Paris". După ce va termina studiile în străinătate, ea se gândeşte să înceapă o carieră în comunicarea politică. Consideră că această şansă devine mai tangibilă pe măsură ce nivelul de pregătire este mai complex, ceea ce se întâmplă atunci când ai parte şi de experienţe peste hotare. "Să studiezi în altă ţară înseamnă să ai acces la o cultură diferită, o posibilitate unică, să intri în contact cu foarte mulţi oameni şi să te îmbogăţeşti prin aceste experienţe".
Danemarca a urcat în topul preferinţelor
Peste 100 de instituţii din 20 de ţări vor să atragă studenţi români, pe care îi consideră "responsabili, foarte bine pregătiţi şi ambiţioşi", potrivit reprezentantului Erlangen Nurnberg, una dintre cele mai mari şi mai bune şcoli superioare din Germania.
Dacă la începutul mileniului, mulţi tineri visau să studieze în Statele Unite, în ultimii ani, care coincid şi cu primii ani ai României în Uniunea Europeană, universităţile din Marea Britanie şi Danemarca au devenit cele mai căutate. Prima pentru că foarte mulţi studenţi vorbesc engleză, iar a doua pentru că studiile sunt subvenţionate de guvern. Astfel, studenţilor nu le rămâne decât să îşi acopere cheltuielile de şedere.
Executivul danez suportă un cost de aproximativ 10.000 de euro pentru fiecare an de studii universitare, pe toata durata studiilor, explică organizatorii târgului, Grupul EDUCATIVA. De asemenea, studenţii au voie să se angajeze part time (pot lucra cel mult 15 ore pe săptămână) şi sunt plătiţi cu un salariu minim de 13 euro pe oră. Pot câştiga cam 700-900 de euro pe lună şi reuşesc să acopere celelalte cheltuieli, care se ridică la 600-700 de euro.
Din Danemarca, erau prezente la târg patru universităţi, cele mai cunoscute fiind Copenhagen School of Design and Technology şi University of Southern Denmark.
La această din urmă şi-ar dori să ajungă şi două eleve de liceu din Brăila, care au venit cu părinţii în Capitală, special pentru târg. Irina şi Ruxandra sunt în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu-Murgoci" şi studiază filologie engleză. Ele au decis că e mai bine să facă facultatea peste hotare şi au venit să analizeze atent fiecare ofertă.
"Noi învăţăm foarte multă teorie, ei o şi aplică"
Ruxandra a mai fost plecată câteva săptămâni în Franţa, într-un schimb de experienţă şi i-a plăcut mult cum se face şcoală acolo. Deşi părinţii ei ar vrea să facă facultate în ţară şi să plece la un master, ea crede că are nevoie de experienţa unui alt sistem de învăţământ. "Noi umblăm după note şi diplome, ca să avem ce să trecem în CV", pe când francezii se gândesc mai întâi ce le place şi ce îşi doresc să facă în viaţă.
Nu ştie dacă, după ce va studia peste hotare, se va întoarce în ţară. "Totul depinde de oportunităţi", spune ea, precizând că în România, la şcoală, se învaţă foarte multă teorie, pe când în alte ţări este şi aplicată.
Prietena ei, Irina, e fericită că se bucură de susţinerea părinţilor, care înţeleg în ce fel o va ajută experienţa studiului în străinătate. Însă, ea nu este la fel de decisă privind viitorul. "Nu ştiu dacă aş putea rămâne în altă ţară, aici am crescut şi am prieteni". Dar dacă "mi se vor deschide uşi profesionale" tentaţia de a nu reveni acasă va fi mare, mai spune ea.
Atracţiile Stanford şi Yale
Standurile celor două universităţi, aflate la primul etaj al târgului, erau foarte aglomerate. Ca să poţi ajunge la unul dintre reprezentanţi îţi trebuia multă răbdare să stai la rând, mai ales că studenţii aflaţi în faţă nu mai conteneau cu întrebările. Stanford, care se află pe locul doi în topul celor mai bune 500 de universităţi din lume, din care nicio universitare din România nu face parte, atrage mai ales prin programele consistente de cercetare. Renumită pentru stricteţe şi profesori prestigioşi, Yale, aflată pe locul 11 în acelaşi top, mizează pe diversitatea cursurilor şi specializărilor, dar şi intense activităţi sportive.
La una dintre cele două şi-ar dori să ajungă şi Alberto Manca. El este elev în clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi ar vrea să se specializeze în business şi management. Atras de oportunităţile pe care le-ar avea ca absolvent al uneia dintre cele două instituţii, Alberto caută să se dezvolte cât mai mult. "Studiile sunt recunoscute internaţional şi cursurile sunt la un nivel înalt", ceea ce te face să fii foarte bine pregătit.
Dar ca elevii, studenţii şi părinţii lor să aibă acces la aceste oferte, a fost nevoie de multe nopţi albe. Pregătirile pentru RIUF au început din februarie, potrivit organizatorilor, iar contactarea universităţilor cu mai mult timp înainte. La târgul, care a început ieri, şi se încheie astăzi la ora 18:00, sunt prezenţi şi zeci de voluntari, uşor de recunoscut după tricourile portocalii, care îi îndrumă pe vizitatori şi au grijă ca expozanţii să primească tot ce le trebuie.
Printre voluntari se află şi Mihaela Nicoară, o tânără de 23 de ani, care lucrează ca însoţitor de zbor. Ea s-a decis să dea o mâna de ajutor celor de la EDUCATIVA din dorinţa de a-şi diversifica experienţa profesională. Deşi are un program încărcat, ea şi-a găsit timp pentru voluntariat, tocmai pentru că vrea să facă şi altceva, dincolo de serviciu.

Stiri asemanatoare
Stiri recente
“Învăţământul gratuit" din România e pe bani! Potrivit studiului “Învăţământul gratuit costă", realizat de organizaţia “Salvaţi copiii", părinţii plătesc într-un an şcolar circa 1.500 de lei pentru un copil, în timp ce statul dă doa...>>citeste
Siderurgiştii şi marinarii au ales-o ca ocrotitoare pe Fecioara Maria. În vreme ce, de Ziua Marinei, se organizează sărbători la care participă principalii jucători de pe scena politică, ''Ziua Siderugistului'' tinde să se transforme într-o altă aniv...>>citeste
Urmaşii dictatorului au chemat teatrul în instanţă pentru încălcarea "dreptului de marcă" în spectacolul "Ultimele ore ale lui Ceauşescu", o reconstituire a celebrului proces din decembrie 1989."Este o chestiune de onoare" "Marca Nicolae Ceauşescu a ...>>citeste
Guvernul României nu mai ştie ce să mai facă pentru a scoate bani. După măsurile de austeritate luate cu puţin timp în urmă, aleşii vor să impoziteze cadourile a căror valoare depăşeşte suma de 150 de lei, dar şi minutele de convorbiri telefonice efe...>>citeste
Legalizarea prostituţiei nu are susţinători printre parlamentari. Doar Adriana Bahmuţeanu este optimistă: "De-abia aştept să fie dată legea"."Deocamdată, nu are sprijinul, fiindcă iniţiativa nu a fost prezentată în interiorul grupului. Fiecare deputa...>>citeste
Te-ar mai putea interesa si...
articol citit de - 167 ori
articol citit de - 134 ori
articol citit de - 114 ori
articol citit de - 87 ori
articol citit de - 84 ori
STIRI HOT
Convertor valutar
a Dazoot Software production Copyright © 2006-2010 Zoot